ŞEF, – Ă, şefi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care conduce o organizaţie, o instituţie etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcţie altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ♢ Şef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Şef de lucrări = grad didactic în învăţământul superior ştiinţific şi tehnic, intermediar între cel de asistent şi cel de conferenţiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEF s.n. v. seif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÉIF, seifuri, s.n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituţie bancară, bani, hârtii şi obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente şi alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s.n.] – Din engl. safe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞEF ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SEIF ~uri n. 1) Dulap sau ladă specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente, obiecte de preţ; casă. 2) Încăpere, special amenajată, în care se află asemenea dulapuri. [Monosilabic] /<engl. safe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şef (-fi), s.m. – 1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. şefie, s.f. (conducere); şefuleasă, s.f. (nevastă de şef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. şeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subşef, s.m., după fr. sous-chef.
(Dicţionarul etimologic român)
ŞEF, -Ă s.m. şi f. Persoană care se găseşte în fruntea unei instituţii, a unei organizaţii, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].
(Dicţionar de neologisme)
SEF s.n. v. seif.
(Dicţionar de neologisme)
SEIF s.n. Casă de bani. ♦ Încăpere bine asigurată folosită pentru păstrarea banilor, a hârtiilor şi a obiectelor de valoare. [Pron. seif, var. safe, safeu, sef s.n. / < engl. safe].
(Dicţionar de neologisme)
ŞEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituţie, o organizaţie, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). o ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învăţământul superior, între asistent şi conferenţiar. (< fr. chef)
(Marele dicţionar de neologisme)
caraliu-şef s.m. sg. ministru de interne. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bucătar-şef s.m. sg. (tox.) şeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ceasu’, şefu! expr. (adol.) (la fotbal) ai atins mingea cu mâna!; ai făcut henţ! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
redáctor-şef s. m., pl. redáctori-şefi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
redáctor-şef adjúnct s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şef s. m., pl. şefi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
seif s. n., pl. séifuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ŞEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. conducător. 4. (MUZ.) şef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. şi reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oştirii.) 6. v. conducător.
(Dicţionar de sinonime)
SEIF s. casă de bani.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEF s.n. v. seif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞEF ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SEIF ~uri n. 1) Dulap sau ladă specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente, obiecte de preţ; casă. 2) Încăpere, special amenajată, în care se află asemenea dulapuri. [Monosilabic] /<engl. safe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şef (-fi), s.m. – 1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. şefie, s.f. (conducere); şefuleasă, s.f. (nevastă de şef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. şeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subşef, s.m., după fr. sous-chef.
(Dicţionarul etimologic român)
ŞEF, -Ă s.m. şi f. Persoană care se găseşte în fruntea unei instituţii, a unei organizaţii, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].
(Dicţionar de neologisme)
SEF s.n. v. seif.
(Dicţionar de neologisme)
SEIF s.n. Casă de bani. ♦ Încăpere bine asigurată folosită pentru păstrarea banilor, a hârtiilor şi a obiectelor de valoare. [Pron. seif, var. safe, safeu, sef s.n. / < engl. safe].
(Dicţionar de neologisme)
ŞEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituţie, o organizaţie, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). o ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învăţământul superior, între asistent şi conferenţiar. (< fr. chef)
(Marele dicţionar de neologisme)
caraliu-şef s.m. sg. ministru de interne. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bucătar-şef s.m. sg. (tox.) şeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ceasu’, şefu! expr. (adol.) (la fotbal) ai atins mingea cu mâna!; ai făcut henţ! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
redáctor-şef s. m., pl. redáctori-şefi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
redáctor-şef adjúnct s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şef s. m., pl. şefi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
seif s. n., pl. séifuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ŞEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. conducător. 4. (MUZ.) şef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. şi reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oştirii.) 6. v. conducător.
(Dicţionar de sinonime)
SEIF s. casă de bani.
(Dicţionar de sinonime)