ŞPERŢUÍ, şperţuiesc, vb. IV. Tranz. A da şperţ; a mitui. – Şperţ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ŞperŢu//Í ~iésc tranz. (persoane) pop. A câştiga de partea sa prin şperţ; a mitui. /şperţ + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şperţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şperţuiésc, imperf. 3 sg. şperţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şperţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞPERŢUÍ vb. a mitui, (astăzi rar) a sfănţui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ŞperŢu//Í ~iésc tranz. (persoane) pop. A câştiga de partea sa prin şperţ; a mitui. /şperţ + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞPERŢUÍ vb. a mitui, (astăzi rar) a sfănţui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)
(Dicţionar de sinonime)