şpăltuire

ŞPĂLTUÍ, şpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞPĂLTUÍRE, şpăltuiri, s.f. Acţiunea de a şpăltui şi rezultatul ei; şpăltuit. – V. şpăltui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŞPĂLTU//Í ~iésc tranz. (piei) A despica în grosime în procesul prelucrării. /<germ. spalten
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şpăltuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şpăltuiésc, imperf. 3 sg. şpăltuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şpăltuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şpăltuíre s. f., g.-d. art. şpăltuírii; pl. şpăltuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ŞPĂLTUÍRE s. despicare. (ă pieilor.)
(Dicţionar de sinonime)