ţinută
[Sinonime]
ŢINÚTĂ, ţinute, s.f. 1. Atitudine, poziţie pe care o dă cineva corpului său. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta faţă de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; p. ext. îmbrăcăminte, costum, uniformă. ♢ Mare ţinută sau ţinută de ceremonie = îmbrăcăminte sau uniformă de sărbătoare sau de paradă, destinată pentru anumite solemnităţi sau ceremonii. Ţinută de seară = îmbrăcăminte elegantă, de o croială specială, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Ţinută de campanie = echipamentul complet al unui ostaş în timpul campaniei. 3. (Fon.) Poziţia pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor. – V. ţine (după fr. tenue).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢINÚT//Ă ~e f. 1) Poziţie a corpului; fel de a ţine corpul; poză. 2) Mod de a se purta; manieră; conduită; comportament. 3) Modalitate de a se îmbrăca. 4) Ansamblu de haine ce constituie un mod specific de a se îmbrăca. ~ de sărbătoare. /Din ţinut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢINÚTĂ s.f. 1. Atitudine, poziţie a corpului. 2. Fel de a se purta; comportare, comportament. 3. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p. ext.) îmbrăcăminte, costum. ♦ Ţinută de campanie = echipamentul complet al unui ostaş în campanie. 4. (Muz.) Facultatea de a prelungi un sunet. 5. (Lingv.) Act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziţie. [< ţine, după it. tenuta, fr. tenue].
(Dicţionar de neologisme)
ŢINÚTĂ s. f. 1. atitudine, poziţie a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; îmbrăcăminte, costum. o ~ de ceremonie = îmbrăcăminte, uniformă pentru anumite solemnităţi. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziţie. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (după fr. tenue)
(Marele dicţionar de neologisme)
ţinútă s. f., pl. ţinúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢINÚTĂ s. 1. v. poziţie. 2. v. comportare. 3. costum, haine (pl.), îmbrăcăminte. (~ de sărbătoare.) 4. v. uniformă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢINÚT//Ă ~e f. 1) Poziţie a corpului; fel de a ţine corpul; poză. 2) Mod de a se purta; manieră; conduită; comportament. 3) Modalitate de a se îmbrăca. 4) Ansamblu de haine ce constituie un mod specific de a se îmbrăca. ~ de sărbătoare. /Din ţinut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
ŢINÚTĂ s. f. 1. atitudine, poziţie a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; îmbrăcăminte, costum. o ~ de ceremonie = îmbrăcăminte, uniformă pentru anumite solemnităţi. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziţie. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (după fr. tenue)
(Marele dicţionar de neologisme)
ţinútă s. f., pl. ţinúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢINÚTĂ s. 1. v. poziţie. 2. v. comportare. 3. costum, haine (pl.), îmbrăcăminte. (~ de sărbătoare.) 4. v. uniformă.
(Dicţionar de sinonime)