șnuruire

ŞNURUÍ, şnuruiesc, vb. IV. Tranz. A lega foile unui registru cu ajutorul unui şnur (1) petrecut prin fiecare foaie şi sigilat la capete, pentru ca foile să nu poată fi sustrase sau înlocuite. – şnur + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞNURUÍRE, şnuruiri, s.f. Acţiunea de a şnurui şi rezultatul ei; şnuruit¹. – V. şnurui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŞNURU//Í ~iésc tranz. (foi de hârtie) A lega cu un şnur (pentru a nu se împrăştia). /şnur + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şnuruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şnuruiésc, imperf. 3 sg. şnuruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şnuruiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şnuruíre s. f., g.-d. art. şnuruírii; pl. şnuruíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ŞNURUÍ vb. (Transilv.) a şinori. (A ~ un registru.)
(Dicţionar de sinonime)