ŞTEMUÍ, ştemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanşeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTEMUÍRE, ştemuiri, s.f. Acţiunea de a ştemui şi rezultatul ei. – V. ştemui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ŞTEMU//Í ~iésc tranz. (piese de tablă sau de metal) A îmbina rigid prin îndoirea şi presarea marginilor sau prin nituire. /<germ. stemmen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞTEMUÍ vb. tr. a etanşa marginile tablelor nituite, cu ajutorul unei unelte speciale. (după germ. stemmen)
(Marele dicţionar de neologisme)
ştemuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştemuiésc, imperf. 3 sg. ştemuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ştemuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştemuire s. f., g.-d. art. ştemuírii; pl. ştemuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞTEMUÍRE s. (TEHN.) matare, ştemuit. (~ meta-lului.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTEMUÍRE, ştemuiri, s.f. Acţiunea de a ştemui şi rezultatul ei. – V. ştemui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞTEMUÍ vb. tr. a etanşa marginile tablelor nituite, cu ajutorul unei unelte speciale. (după germ. stemmen)
(Marele dicţionar de neologisme)
ştemuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştemuiésc, imperf. 3 sg. ştemuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ştemuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştemuire s. f., g.-d. art. ştemuírii; pl. ştemuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞTEMUÍRE s. (TEHN.) matare, ştemuit. (~ meta-lului.)
(Dicţionar de sinonime)