știrb dex - definiţie, sinonime, conjugare

știrb

[Sinonime]
ŞTIRB, -Ă, ştirbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipseşte unul sau mai mulţi dinţi. ♢ Compus: ştirba-baba-cloanţa s.f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne şi rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanţa) se spune în glumă copiilor când le cad dinţii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipseşte o bucăţică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăişul tocit; căruia îi lipseşte o bucăţică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTIRB ~ă (~i, ~e) şi substantival 1) (despre persoane) Care nu are unul sau mai mulţi dinţi. 2) (despre vase, unelte de taiat etc.) Care este cu marginea stricată. Farfurie ~ă. /<sl. štrubu, bulg. ştărb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ştirb (-bă), adj. – 1. Căruia îi lipseşte unul sau mai mulţi dinţi. – 2. Ciobit, cu marginea spartă. – Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97), cf. bg. štrăb, ceh. štĕrb. Uz general (ALR, I, 69). – Der. ştirbi, vb. (a-şi pierde dinţii, a se ciobi; a micşora, a reduce); ştirbină, s.f. (ciobitură, ştirbire), din sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; ştirbutură, s.f. (ştirbire, pierdere, împuţinare; loc gol lăsat de căderea dinţilor; persoană ştirbă); neştirbit, adj. (integru, întreg).
(Dicţionarul etimologic român)

ştírba-bába-cloánţa s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştirb adj. m., pl. ştirbi; f. sg. ştírbă, pl. ştírbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞTIRB adj. 1. (reg.) ştirboc, ştirbocit, (prin Transilv.) jimb. (Un bătrân ~.) 2. ciobit, ciocnit, ştirbit. (Pahar ~.) 3. ştirbit, tocit. (Cuţit ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sti stir

Cuvinte se termină cu literele: rb irb tirb