ștuțuire

ŞTUŢUÍ, ştuţuiesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta partea de deşeu a pielii cu ajutorul foarfecelor sau al cuţitelor. – Din germ. stutzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTUŢUÍRE, ştuţuiri, s.f. Acţiunea de a ştuţui şi rezultatul ei. – V. ştuţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ştuţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştuţuiésc, imperf. 3 sg. ştuţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ştuţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştuţuíre s. f., g.-d. art. ştuţuírii; pl. ştuţuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)