țicui

ŢICUÍ, pers. 3 ţicuieşte, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiţă) A face o mişcare bruscă atunci când peştele muşcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŢICU//Í pers.3 ~iéşte intranz. reg. (despre pluta undiţei) A se mişca brusc, când peştele apucă nada. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţicuí vb., ind. prez. 3 sg. ţicuiéşte, imperf. 3 sg. ţicuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţicuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ticuí, pers. 3 tícuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
ŢICUÍ vb. v. mişca, zvâcni.
(Dicţionar de sinonime)