ŢIITÓR, -OÁRE, ţiitori, -oare, s.f., adj. 1. S.f. (Pop.) Concubină. 2. S.f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ţine mult timp; durabil. [Pr.: ţi-i-] – Ţine + suf. -itor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢIITOÁRE1 f. pop. Femeie întreţinută de un amant. /a ţine + suf. ~toare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢIIT//OÁRE2 ~óri f. Loc pe unde trec animale sălbatice şi unde vânătorii stau de pândă. /a ţine + suf. ~toare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ţiitoáre (persoană) s. f. (sil. ţi-i-), g.-d. art. ţiitoárei; pl. ţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţiitór adj. m. (sil. ţi-i-), pl. ţiitóri; f. sg. şi pl. ţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţiitóri (loc) s. f. pl. (sil. ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢIITOÁRE s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
(Dicţionar de sinonime)
ŢIITÓR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢIITOÁRE1 f. pop. Femeie întreţinută de un amant. /a ţine + suf. ~toare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ţiitoáre (persoană) s. f. (sil. ţi-i-), g.-d. art. ţiitoárei; pl. ţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţiitór adj. m. (sil. ţi-i-), pl. ţiitóri; f. sg. şi pl. ţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţiitóri (loc) s. f. pl. (sil. ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢIITOÁRE s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
(Dicţionar de sinonime)
ŢIITÓR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.
(Dicţionar de sinonime)