abitație

ABITÁŢIE s.f. (Jur.) Drept de folosinţă a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d\']habitation.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ABITÁŢIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparţine altuia. /<fr. habitation, lat. habitatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ABITÁŢIE s.f. Dreptul de a locui într-o casă proprietate a altuia. [Var. habitaţie s.f. / cf. fr. habitation, lat. habitatio].
(Dicţionar de neologisme)

abitáţie s. f. drept de folosinţă a unei case, proprietate a altcuiva. (< fr. habitation, lat. habitatio)
(Marele dicţionar de neologisme)

abitáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. abitáţia (sil. -ţi-a), g.-d. abitáţii, art. abitáţiei
(Dicţionar ortografic al limbii române)