amănunțire

AMĂNUNŢÍ, amănunţésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmiţa, a mărunţi. 2. A da amănunte. – Din amănunt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AMĂNUNŢÍRE, amănunţiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a amănunţi. – V. amănunţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A AMĂNUNŢ//Í ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăţi mărunte; a mărunţi. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

amănunţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amănunţésc, imperf. 3 sg. amănunţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amănunţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

amănunţíre s. f., g.-d. art. amănunţírii; pl. amănunţíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
AMĂNUNŢÍ vb. v. fărâmiţa, mărunţi, sfărâma.
(Dicţionar de sinonime)