anahoretă

ANAHORÉT, -Ă, anahoreţi, -te, s.m. şi f. (Rar) Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

anahorét (anahoréţi), s.m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte şi a pronunţării erasmice a cuvîntului gr.
(Dicţionarul etimologic român)

ANAHORÉT, -Ă s.m. şi f. (Liv.) Călugăr(iţă) care trăieşte retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète].
(Dicţionar de neologisme)

ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr. anachorète, lat. anachoreta)
(Marele dicţionar de neologisme)

anahorét s. m., pl. anahoréţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

anahorétă s. f., pl. anahoréte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ANAHORÉT s. v. pustnic.
(Dicţionar de sinonime)