bandula

BANDÚLĂ, bandule, s.f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subţiri, care se aruncă pe ţărm spre a se lega de ea şi a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BANDÚL//Ă ~e f. Greutate fixată la capătul unei frânghii care se aruncă pe ţărm pentru a lega şi a trage parâmele de acostare. /<it. bandola
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BANDÚLĂ s.f. (Mar.) Frânghie lungă, cu o greutate de lemn la un capăt, care ajută la prinderea şi la tragerea parâmelor grele. [< it. bandola].
(Dicţionar de neologisme)

BANDÚLĂ s. f. frânghie subţire, cu o greutate de lemn la un capăt, la prinderea şi la tragerea parâmelor grele. (< it. bandola)
(Marele dicţionar de neologisme)

bándulă s. f., g.-d. art. bándulei; pl. bándule
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pistól-portbandúlă s. n. (sil. mf. port-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)