BÂHLÍT, -Ă, bâhliţi, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Stătut, care miroase urât. – V. bâhli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
bâhliţă, bâhliţe s.f. femeie urâtă. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
Sinonime:
BÂHLÍT adj. v. clocit, împuţit, răsuflat, stătut, trezit.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
bâhliţă, bâhliţe s.f. femeie urâtă. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
Sinonime:
BÂHLÍT adj. v. clocit, împuţit, răsuflat, stătut, trezit.
(Dicţionar de sinonime)