băligar

BĂLIGÁR, (I) băligare, s.n., (II) băligari, s.m. I. S.n. 1. Baligă. 2. Amestec de baligă şi paie, folosit ca îngrăşământ sau combustibil. II. S. m. Gândac negru care trăieşte mai mult în baligă (Geotrupes stercorarius). [Var.: bălegár s.n., s.m.] – Baligă + suf. -ar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BĂLIGÁR¹ ~e n. 1) v. BALIGĂ. 2) Amestec de baligă cu paie (folosit ca îngrăşământ natural după putrezire); gunoi de grajd. /baligă + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BĂLIGÁR² ~i m. Gândac de culoare neagră-albăstruie, care trăieşte prin gunoaie şi se hrăneşte cu baligă; gândac de baligă. /baligă + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

băligár (gândac) s. m., pl. băligári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

băligár (baligă) s. n., pl. băligáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BĂLIGAR-CU-CÓRN s. v. caraban, nasicorn.
(Dicţionar de sinonime)

BĂLIGÁR s. 1. baligă, gunoi, (reg.) băligău. 2. (ENTOM.; Geotrupes stercorarius) (reg.) gândac-de-gunoi, (prin Bucov.) ilenuţă, trânduş, trânz, gâza-boului.
(Dicţionar de sinonime)