călină

CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, linguşitor; ipocrit. – Din fr. câlin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLÍN, călini, s.m. Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe şi cu fructe roşii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini (Viburnum opulus). - Din călină (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLÍNĂ, căline, s.f. Fructul călinului, de culoare roşie şi cu gust acrişor. – Din bg. kalina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CALÍN ~ă (~i, ~e) Care (se) alintă; mângâietor; dezmierdător. /<fr. câlin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂLÍN ~i m. Arbust care creşte prin păduri, cu flori albe şi cu fructe roşii, acrişoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din călină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂLÍN//Ă ~e f. Fructul călinului. /<bulg. kalina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călín (călíni), s.m. – Arbust cu flori albe (Viburnum opulus). Sl. (bg., sb., cr., ceh., pol., rus.) kalina, din sl. kalŭ „lut” (Cihac, II, 38; Conev 45). Din lat. *calῑnus, după Rosetti, I, 79, insuficient explicat. – Der. călină, s.f. (fructul călinului).
(Dicţionarul etimologic român)

CALÍN, -Ă adj. Care se alintă; alintat. ♦ Linguşitor. [< fr. câlin].
(Dicţionar de neologisme)

CALÍN, -Ă adj. care se alintă; alintat. ♢ tandru; mângâietor. (< fr. câlin)
(Marele dicţionar de neologisme)

calín adj. m., pl. calíni; f. sg. calínă, pl. calíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călín s. m., pl. călíni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călínă s. f., g.-d. art. călínei; pl. călíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călin, -ă, adj. (reg.) căldicel, călduţ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
CĂLÍN s. (BOT.; Viburnum opulus) (reg.) amăruş.
(Dicţionar de sinonime)