decalare

DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) distanţa în spaţiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit iniţial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanţa două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiaşi sistem tehnic în vederea asigurării condiţiilor optime de funcţionare. – Din fr. décaler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECALÁRE, decalări, s.f. Acţiunea de a (se) decala şi rezultatul ei; distanţare în spaţiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situaţii, evenimente, concepţii etc. – V. decala.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECAL//Á ~éz tranz. 1) A face să se decaleze. 2) (două sau mai multe sisteme tehnice) A distanţa pentru a asigura condiţii optime de funcţionare. /<fr. décaler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DECAL//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre obiecte, fenomene) A se distanţa în spaţiu sau în timp. 2) A înceta de a mai coincide; a nu se mai potrivi. /<fr. décaler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECALÁ vb. I. tr., refl. A (se) distanţa, a nu coincide sau a face să nu (mai coincidă) în spaţiu sau în timp (obiecte, fenomene). [< fr. décaler].
(Dicţionar de neologisme)

DECALÁRE s.f. Acţiunea de a (se) decala şi rezultatul ei; decalaj. [< decala].
(Dicţionar de neologisme)

DECALÁ vb. tr., refl. a (se) distanţa, a nu mai coincide, a face să nu (mai) coincidă în spaţiu sau în timp. (< fr. décaler)
(Marele dicţionar de neologisme)

decalá vb., ind. prez. 1 sg. decaléz, 3 sg. şi pl. decaleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

decaláre s. f., g.-d. art, decalării; pl. decalări
(Dicţionar ortografic al limbii române)