demoni dex - definiţie, sinonime, conjugare

demoni

[Sinonime]
DÉMON, demoni, s.m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Fiinţă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii şi uneori a frumuseţii fizice. ♦ (În gândirea mitică şi în poezie) Geniu al neliniştii, care stârneşte dorinţe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dímon s.m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÉMON ~i m. 1) (în credinţe politeiste din antichitate) Fiinţă divină (bună sau rea); spirit; duh. 2) (în creştinism) Fiinţă imaginară considerată ca simbol al răului şi ca duşman al lui Dumnezeu şi al omenirii; diavol: satană. 3) fig. Fiinţă cu apucături rele; satană. 4) pop. Persoană (mai ales copil) vioaie şi sprintenă. 5) (în creaţiile romanticilor) Personificare a răzvrătirii şi a eroismului. /<ngr. démonas
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

démon (démoni), s.m. – Drac, diavol. – Var. (Mold.) dimon. Mr. dhemon. Ngr. δαίμων, în parte prin intermediul sl. demonĭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 51). Sec. XVII, popular cu forma mold., mai ales aplicată la copii (Iordan, Dacor., VII, 140, combătînd explicaţia lui Philippide, Principii, 236, care se gîndea la o alterare prin tabú). – Der. demonic (var. demoniac), adj., cuvinte culte, din gr. δαιμωνι(α)ϰός; îndemonit, adj. (posedat de diavol), înv., folosit de Cantemir.
(Dicţionarul etimologic român)

DÉMON s.m. 1. (Ant.) Geniu căruia i se atribuie puterea de a stârni dorinţe, pasiuni. 2. Diavol, drac. ♦ (Fig.) Om rău. // (În forma demono-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – fiinţă supranaturală, geniu].
(Dicţionar de neologisme)

DÉMON s. m. 1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăţilor etc. 2. diavol, drac. ♢ (fig.) om rău. 3. (în literatura romantică) fiinţă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreţia, frumuseţea fizică etc. ♢ (în poezie) geniu chinuit de nelinişte, care stârneşte pasiuni, dorinţe. (< fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)
(Marele dicţionar de neologisme)

démon s. m., pl. démoni
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DÉMON s. v. drac.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Demon ≠ înger, sfânt
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de dem demo demon

Cuvinte se termină cu literele: ni oni moni emoni