DESFĂŢÁ, desfắţ, vb. I. Tranz. 1. A scoate feţele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des1- + [în]făţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFĂŢÁT, -Ă, desfăţaţi, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără faţă, neînfăţat. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-şi petrece timpul într-o stare de mulţumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simţi o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. şi: desfătez] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFĂTÁT, -Ă, desfătaţi, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător, ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESFĂŢÁ desfăţ tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de feţe (murdare). /des- + a [în]făţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere şi de admiraţie; a se răsfăţa; a se delecta. 2) A-şi petrece timpul în distracţii; a se deda plăcerilor lumeşti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desfătá (-t, -át), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseţa. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” şi „a supăra”; desmierda, şi sl. nĕga „curăţirea copilului” şi „deliciu, voluptate”. Această explicaţie, sugerată încă de Şeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deşi este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Creţu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Puşcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- şi lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s.f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).
(Dicţionarul etimologic român)
desfăţá vb., ind. prez. 1 sg. desfăţ, 2 sg. desféţi, 3 sg. şi pl. desfáţă; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféţi/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféte/desfătéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESFĂŢÁT adj. neînfăţat. (Pernă ~; pat ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.
(Dicţionar de sinonime)
DESFĂTÁT adj. v. captivant, cuceritor, cu-prinzător, desfătător, fascinant, ferme-cător, încântător, întins, larg, mare, răpitor, seducător, vast.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A desfăţa ≠ a înfăţa
(Dicţionar de antonime)
Desfăţat ≠ înfăţat
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFĂŢÁT, -Ă, desfăţaţi, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără faţă, neînfăţat. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFĂTÁT, -Ă, desfătaţi, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător, ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESFĂŢÁ desfăţ tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de feţe (murdare). /des- + a [în]făţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere şi de admiraţie; a se răsfăţa; a se delecta. 2) A-şi petrece timpul în distracţii; a se deda plăcerilor lumeşti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desfătá (-t, -át), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseţa. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” şi „a supăra”; desmierda, şi sl. nĕga „curăţirea copilului” şi „deliciu, voluptate”. Această explicaţie, sugerată încă de Şeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deşi este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Creţu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Puşcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- şi lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s.f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).
(Dicţionarul etimologic român)
desfăţá vb., ind. prez. 1 sg. desfăţ, 2 sg. desféţi, 3 sg. şi pl. desfáţă; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféţi/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféte/desfătéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESFĂŢÁT adj. neînfăţat. (Pernă ~; pat ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.
(Dicţionar de sinonime)
DESFĂTÁT adj. v. captivant, cuceritor, cu-prinzător, desfătător, fascinant, ferme-cător, încântător, întins, larg, mare, răpitor, seducător, vast.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A desfăţa ≠ a înfăţa
(Dicţionar de antonime)
Desfăţat ≠ înfăţat
(Dicţionar de antonime)