DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunţa rar şi desluşit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiţii; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o acţiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DICT//Á ~éz tranz. 1) (fraze, texte) A pronunţa rar şi desluşit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A îndemna la o acţiune. /<fr. dicter, lat. dictare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DICTÁ vb. I. tr. 1. A pronunţa o frază, un text etc., pentru a fi scris de cineva. 2. A impune cu forţa; a ordona. ♦ (Fig.) A îndemna la o acţiune. [Cf. lat. dictare, fr. dicter].
(Dicţionar de neologisme)
DICTÁ vb. tr. 1. a pronunţa rar, desluşit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu forţa; a ordona. ♢ (fig.) a îndemna la o acţiune. (< fr. dicter, lat. dictare)
(Marele dicţionar de neologisme)
dictá vb., ind. prez. 1 sg. dictéz, 3 sg. şi pl. dicteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DICTÁ vb. v. impune.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DICT//Á ~éz tranz. 1) (fraze, texte) A pronunţa rar şi desluşit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A îndemna la o acţiune. /<fr. dicter, lat. dictare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
DICTÁ vb. tr. 1. a pronunţa rar, desluşit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu forţa; a ordona. ♢ (fig.) a îndemna la o acţiune. (< fr. dicter, lat. dictare)
(Marele dicţionar de neologisme)
dictá vb., ind. prez. 1 sg. dictéz, 3 sg. şi pl. dicteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DICTÁ vb. v. impune.
(Dicţionar de sinonime)