frontispiciilor

FRONTISPÍCIU, frontispicii, s.n. 1. Partea superioară a faţadei principale a unui edificiu. 2. Prima pagină a unei cărţi, care, pe lângă titlu, poartă adesea numele autorului, gravuri simbolizând cuprinsul lucrării etc. ♦ Partea de sus de pe prima pagină a unui ziar, cuprinzând titlul şi unele indicaţii. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRONTISPÍCI//U ~i n. 1) Parte superioară a faţadei unui edificiu sau a unui monument. 2) Faţadă principală a unui edificiu. 3) Pagină a unei cărţi pe care este imprimat titlul şi numele autorului; foaie de titlu. 4) Planşă ilustrată, plasată înaintea foii de titlu. 5) Parte superioară a primei pagini de ziar, cuprinzând denumirea ziarului şi alte indicaţii. [Sil. -pi-ciu] /<fr. frontispice, lat. frontispicium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FRONTISPÍCIU s.f. 1. Faţada, faţa principală a unui edificiu, a unui monument etc. 2. Prima pagină (ilustrată uneori cu viniete) a unei cărţi, care conţine titlul, numele autorului etc. ♦ Partea de sus de pe pagina întâi a unui ziar, unde sunt scrise titlul şi alte indicaţii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. fr. frontispice, lat. frontispicium < frons – frunte, inspicio – a privi].
(Dicţionar de neologisme)

FRONTISPÍCIU s. f. 1. partea superioară a faţadei principale a unui edificiu, monument etc. 2. prima pagină a unei cărţi, care conţine titlul, numele autorului etc. ♢ partea de sus de pe pagina întâi a unui ziar. (< fr. frontispice, lat. frontispicium)
(Marele dicţionar de neologisme)

frontispíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. frontispíciul; pl. frontispícii, art. frontispíciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)