inchiziție

INCHIZÍŢIE s.f. Instituţie a Bisericii catolice care judeca pe cei acuzaţi de erezie şi pe cei care îşi manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea faţă de biserica catolică. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INCHIZÍŢIE f. 1) (în sec. XIII-XIX) Instituţie a bisericii romano-catolice care judeca pe cei acuzaţi de erezie sau de nesupunere faţă de biserică şi care este vestită prin sentinţele sale de o mare cruzime. 2) fig. Atitudine de inchizitor. /<fr. inquisition, lat. inquisitio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INCHIZÍŢIE s.f. Instituţie ecleziastică, cu prerogative judiciare şi penale, vestită prin sentinţele sale de o mare cruzime şi instituită de biserica romano-catolică (în sec. XIII-XIX) pentru a stăpâni pe aşa-numiţii eretici şi mai ales pentru a oprima pe cei care se opuneau exploatării feudale şi asupririi bisericii. [Gen. -iei, var. inchiziţiune s.f. / cf. it. inquisizione, fr. inquisition, lat. inquisitio].
(Dicţionar de neologisme)

INCHIZÍŢIE s. f. instituţie ecleziastică cu prerogative judiciare şi penale, vestită prin sentinţele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor. ♢ (fig.) anchetă arbitrară, severă. (< fr. inquisition, lat. inquisitio)
(Marele dicţionar de neologisme)

inchizíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. inchizíţia (sil. -ţi-a), g.-d. inchizíţii, art. inchizíţiei
(Dicţionar ortografic al limbii române)