inspirație

INSPIRÁŢIE, inspiraţii, s.f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respiraţiei. 2. Fig. Avânt, forţă, entuziasm creator; complex de idei creatoare, stare de maximă tensiune creatoare. 3. Fig. Idee, soluţie apărută pe neaşteptate în conştiinţă. [Var.: inspiraţiúne s.f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INSPIRÁŢI//E ~i f. 1) (în opoziţie cu expiraţie) Fază a respiraţiei constând în introducerea aerului în plămâni; inhalare a aerului în plămâni. 2) Stare psihică ce contribuie în cel mai înalt grad la crearea unor bunuri spirituale; forţă lăuntrică creatoare; avânt. 3) Idee apărută spontan în conştiinţă. [G.-D. inspiraţiei] /<fr. inspiration, lat. inspiratio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INSPIRÁŢIE s.f. 1. Tragere, inhalare, introducere a aerului în plămâni. 2. (Fig.) Facultatea creatoare, spontană a inteligenţei umane. ♦ Avânt, entuziasm, forţă creatoare. 3. (Fig.) Gând, idee apărută spontan. [Gen. -iei, var. inspiraţiune s.f. / cf. fr. inspiration, lat. inspiratio].
(Dicţionar de neologisme)

INSPIRÁŢIE s. f. 1. inhalare a aerului în plămâni. 2. facultate creatoare, spontană a inteligenţei umane. ♢ avânt, entuziasm, forţă creatoare. 3. (fig.) idee (salvatoare) apărută spontan în conştiinţă. (< fr. inspiration, lat. inspiratio)
(Marele dicţionar de neologisme)

inspiráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. inspiráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. inspiráţiei; pl. inspiráţii, art. inspiráţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)