INVARIÁNT, invarianţi, s.m. Mărime, relaţie, proprietate etc. care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenţiei unei transformări. [Pr.: -ri-ant. Var.: invariántă s.f.] – Din fr. invariant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INVARIÁNTĂ s.f. v. invariant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INVARIÁN//T ~ţi m. Mărime (sau relaţie, proporţie etc.) care nu se schimbă în urma aplicării unei transformări. /<fr. invariant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INVARIÁNT, -Ă adj. Invariabil. // s.n. Mărime, relaţie sau proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică sau matematică. ♦ (Estet.) Existenţa în toate domeniile artei a unor elemente cu caracter de permanenţă, absolut imuabile de-a lungul evoluţiei istorice a artelor. [Pron. -ri-ant, pl. -te. / < fr., engl. invariant, germ. Invariant].
(Dicţionar de neologisme)
INVARIÁNŢĂ s.f. Menţinere neschimbată a unei mărimi sau a unui sistem de numere într-o transformare anumită. [Pron. -ri-an-. / < fr. invariance].
(Dicţionar de neologisme)
INVARIÁNT, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relaţie) care rămâne aceeaşi pentru un grup de transformări. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianţă nulă. II. s. m. 1. mărime, expresie, relaţie, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică. 2. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiaşi cuvânt, prezintă atât diferenţe de expresie, cât şi de conţinut. 3. (estet.) existenţa în toate domeniile artei, de-a lungul evoluţiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenţă, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)
(Marele dicţionar de neologisme)
INVARIÁNŢĂ s. f. menţinere neschimbată a unei mărimi, a unui sistem de numere într-o transformare anumită; stabilitate, fixitate. (< fr. invariance)
(Marele dicţionar de neologisme)
invariánt s. m. (mat.), adj. m. (sil. -ri-ant), pl. invariánţi; f. sg. invariántă, g.-d. art. invariántei, pl. invariánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Antonime:
Invariantă ≠ variantă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INVARIÁNTĂ s.f. v. invariant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INVARIÁNT, -Ă adj. Invariabil. // s.n. Mărime, relaţie sau proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică sau matematică. ♦ (Estet.) Existenţa în toate domeniile artei a unor elemente cu caracter de permanenţă, absolut imuabile de-a lungul evoluţiei istorice a artelor. [Pron. -ri-ant, pl. -te. / < fr., engl. invariant, germ. Invariant].
(Dicţionar de neologisme)
INVARIÁNŢĂ s.f. Menţinere neschimbată a unei mărimi sau a unui sistem de numere într-o transformare anumită. [Pron. -ri-an-. / < fr. invariance].
(Dicţionar de neologisme)
INVARIÁNT, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relaţie) care rămâne aceeaşi pentru un grup de transformări. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianţă nulă. II. s. m. 1. mărime, expresie, relaţie, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică. 2. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiaşi cuvânt, prezintă atât diferenţe de expresie, cât şi de conţinut. 3. (estet.) existenţa în toate domeniile artei, de-a lungul evoluţiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenţă, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)
(Marele dicţionar de neologisme)
INVARIÁNŢĂ s. f. menţinere neschimbată a unei mărimi, a unui sistem de numere într-o transformare anumită; stabilitate, fixitate. (< fr. invariance)
(Marele dicţionar de neologisme)
invariánt s. m. (mat.), adj. m. (sil. -ri-ant), pl. invariánţi; f. sg. invariántă, g.-d. art. invariántei, pl. invariánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Antonime:
Invariantă ≠ variantă
(Dicţionar de antonime)