iurtă

IÚRTĂ, iurte, s.f. Locuinţă demontabilă, specifică pentru populaţiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IÚRT//Ă ~e f. (la popoarele nomade din Asia Centrală) Locuinţă demontabilă, de formă conică sau semisferică, acoperită cu pâslă, rogojini sau piei. /<rus. jurta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IÚRTĂ s.f. Colibă din pâslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus. jurta].
(Dicţionar de neologisme)

IÚRTĂ s. f. colibă din pâslă, din piei etc. folosită de nomazii din Asia Centrală. (< rus. iurta)
(Marele dicţionar de neologisme)

iúrtă s. f., g.-d. art. iúrtei; pl. iúrte
(Dicţionar ortografic al limbii române)