matufi

MATÚF, -Ă, matufi, -e, s.m., adj. (Înv. şi fam.) 1. s.m. Om bătrân şi ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. adj. Meglijent în ţinută; murdar. – DIn tc. mâtuh
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MATUFÍ vb. IV. v. matofi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

matúf (matúfi), s.m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma‘tuf (Şeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleşi), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.
(Dicţionarul etimologic român)

matúf s. m., adj. m., pl. matúfi; f. sg. matúfă, pl. matúfe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

matufí v. matofi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MATÚF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.
(Dicţionar de sinonime)