nuntă

NÚNTĂ, nunţi, s.f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial şi petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentaţie imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunţi (< lat. nuptiae).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NÚN//TĂ ~ţi f. 1) Ceremonie de oficiere a unei căsătorii. 2) Petrecere organizată cu această ocazie. ♢ ~ de argint aniversare a douăzeci şi cinci de ani de la căsătorie. ~ de aur aniversare a cincizeci de ani de la căsătorie. A face ~ a se căsători. 3) Totalitate a celor invitaţi la o nuntă; alaiul nunţii; cortegiul nunţii. 4) fig. pop. Învălmăşeală gălagioasă; zarvă. [G.-D. nunţii] /<lat. nuptiae
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

núntă (núnţi), s.f. – Ceremonia de căsătorie, cununie. – Mr. numtă, lumtă, megl. nuntă, istr. nuntę. Lat. nuptiae (Puşcariu 1208; Candrea-Dens., 1260; REW 5999), cf. it. nozze (sard. nuntas, nunsas, cors. nonza), prov. nossas, fr. noces. Fonetismul nu este normal. S-a căutat să se explice rezultatul rom. prin încrucişarea lat. nuntiāre (Densusianu, Hlr., 127) sau plecînd de la pl. *nupţi › nunţi (Puşcariu; Byck-Graur 25). Cipariu, Arhiv., 469, urmat de Pascu, Beiträge, 11; Philippide, II, 660 şi Scriban ar prefera să pornească de la lat. nupta, ipoteză care un înlătură problema. Oricum, trebuie să se admită un infix nazal *nunptiae, fie prin încrucişare cu nuntiāre (cf. v. sard. nunça „întîlnire”), fie prin simplă propagare; şi de la pl. numpţi s-a putut trece la numţi, mr. nunţi. Uz general (ALR, I, 254). Der. nuntaş, s.m. (invitat la nuntă); nunţi (var. nunti), vb. (a face nuntă); nuntit, s.n. (nuntă). – Din rom. provine mag. nunta (Edelspacher 20).
(Dicţionarul etimologic român)

núntă s. f., g.-d. art. núnţii; pl. nunţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
NÚNTĂ s. (pop.) nuntire, nuntit.
(Dicţionar de sinonime)