pastrama

PASTRÁMĂ, păstrămuri, s.f. Carne (de oaie, de capră, de porc, de gâscă etc.) sărată, afumată, uscată şi (puternic) condimentată, care serveşte ca aliment. ♢ Expr. (Fam.) A ţine (pe cineva) la pastramă = a ţine (pe cineva) închis un timp îndelungat. A face (pe cineva) pastramă = a bate foarte tare (pe cineva). A se face pastramă = a slăbi foarte tare. A pune la pastramă = a ucide; a distruge. ♦ (La pl.) Diferite sortimente din carnea definită mai sus. [Var.: (înv. şi reg.) păstrámă s.f.] – Din ngr. pastramás, tc. pastırma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂSTRÁMĂ s.f. v. pastramă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PASTRÁMĂ păstrămuri f. 1) Produs alimentar preparat din carne bine condimentată şi afumată sau uscată la soare. 2) Varietate de astfel de produs alimentar. ♢ A se face ~ a slăbi foarte tare. A ţine pe cineva la ~ a ţine pe cineva închis timp îndelungat. /<ngr. pastramás, turc. pastirma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pastrámă (păstrắmuri), s.f. – Carne conservată prin sărare şi uscare. – Mr. păstrămă. Tc. pastirma (Roesler 601; Şeineanu, II, 285; Meyer, Alb. St., IV, 94; Ronzevalle 45), din ngr. παστώνω „a săra” (› mr. păstosescu, păstosire „a săra”), παστός „presărat”; cf. ngr. πασταμρᾶς, παστουρμᾶς, alb. pastërmà, bg. pastrăma, sb. pastrma. – Der. pastramagiu, s.m. (vînzător de pastramă; derbedeu).
(Dicţionarul etimologic român)

pastrámă s. f., g.-d. art. pastrámei; (sorturi) pl. păstrămuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)