providență

PROVIDÉNŢĂ s.f. (În concepţiile religioase) Înţelepciune supremă a divinităţii în conducerea lumii. ♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinităţii. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PROVIDÉNŢ//Ă ~e f. 1) rel. Forţă divină; divinitate; pronie; dumnezeire. 2) Concurs de împrejurări favorabile. 3) Persoană care favorizează salvarea sau fericirea cuiva. /<lat. providentia, fr. providence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

providénţă (-ţe), s.f. – Voinţă supremă, dumnezeire. – Var. înv. providenţie. Lat. providentia (sec. XVIII). – Der. providenţial, adj., din fr. providentiel.
(Dicţionarul etimologic român)

PROVIDÉNŢĂ s.f. (În concepţiile religioase) Putere supremă a divinităţii în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor; Dumnezeu. ♦ Atribut al divinităţii; (p. ext.) sprijin, îndurare. ♦ (Fig.) Cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. [Cf. lat. providentia, it. provvidenza, fr. providence].
(Dicţionar de neologisme)

PROVIDÉNŢĂ s. f. 1. (în concepţiile religioase) putere supremă a divinităţii în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ♢ atribut al divinităţii; (p. ext.) sprijin, îndurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia)
(Marele dicţionar de neologisme)

providénţă s. f., g.-d. art. providénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PROVIDÉNŢĂ s. (BIS.) 1. v. cer. 2. v. Dumnezeu.
(Dicţionar de sinonime)