RĂSFĂŢÁ, răsfắţ, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandreţe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. şi refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spaţiu mare, a se întinde. – Răs- + faţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RĂSFĂŢÁ răsfăţ tranz. (mai ales copii) A face să se răsfeţe; a răzgâia. /răs- + faţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE RĂSFĂŢÁ mă răsfăţ intranz. 1) (mai ales despre copii) A se alinta peste măsură; a se răzgâia. 2) A fi cuprins de plăcere şi de admiraţie; a se delecta; a se desfăta. 3) A se întinde în voie (ocupând un loc mai mare decât trebuie). /răs- + faţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
răsfăţá (răsfăţát, răsfăţát), vb. – 1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguşi, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Puşcariu 1442; REW 3130) sau direct de la faţă (Tiktin; Candrea), cu sensul iniţial de „a mîngîia faţa”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are acelaşi sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul t › ţ cf. a înfăţa. Der. răsfăţ, s.n. (desfătare, plăcere, orgie, desfrîu; alintare); răsfăţătură (var. înv. răsfăţăciune), s.f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsân.
(Dicţionarul etimologic român)
răsfăţá vb., ind. prez. 1 sg. răsfăţ, 3 sg. şi pl. răsfáţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RĂSFĂŢÁ vb. 1. v. alinta. 2. v. lăfăi. 3. v. delecta.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RĂSFĂŢÁ răsfăţ tranz. (mai ales copii) A face să se răsfeţe; a răzgâia. /răs- + faţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
răsfăţá (răsfăţát, răsfăţát), vb. – 1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguşi, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Puşcariu 1442; REW 3130) sau direct de la faţă (Tiktin; Candrea), cu sensul iniţial de „a mîngîia faţa”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are acelaşi sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul t › ţ cf. a înfăţa. Der. răsfăţ, s.n. (desfătare, plăcere, orgie, desfrîu; alintare); răsfăţătură (var. înv. răsfăţăciune), s.f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsân.
(Dicţionarul etimologic român)
răsfăţá vb., ind. prez. 1 sg. răsfăţ, 3 sg. şi pl. răsfáţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RĂSFĂŢÁ vb. 1. v. alinta. 2. v. lăfăi. 3. v. delecta.
(Dicţionar de sinonime)