rășlui

RĂŞLUÍ, răşluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde aşchii, părţi din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunţe, seminţe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violenţă) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe faţa pământului (o aşezare omenească). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RĂŞLU//Í ~iésc tranz. 1) (lemn, piatră etc.) A prelucra prin desprindere de aşchii. 2) (seminţe) A curăţa de coajă; a decoji; a decortica. 3) pop. (aşezări omeneşti) A şterge de pe faţa pământului. 4) fig. (bunuri mate-riale străine) A-şi însuşi prin abuz de putere; a răpi; a fura. /<sl. razloţiti, sb. razlušiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RĂŞLUÍ, răsluiésc, vb. IV. Tranz. ~ (din ruşui, cu l expresiv)
(Dicţionarul etimologic român)

răşluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răşluiésc, imperf. 3 sg. răşluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răşluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)