stihuire

STIHUÍ, stihuiesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Rar) A face, a compune versuri; a versifica. – Stih + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STIHUÍRE, stihuiri, s.f. (Rar) Faptul de a stihui; versificaţie; poezie. – V. stihui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STIHU//Í ~iésc intranz. înv. A compune versuri; a face poezii; a versifica. /stih + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stihuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stihuiésc, imperf. 3 sg. stihuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stihuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stihuíre s. f., g.-d. art. stihuírii; pl. stihuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stihuí², stihuiésc, vb. IV refl. (reg.; despre apa din fântână) a se curăţa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
STIHUÍ vb. v. rima, versifica.
(Dicţionar de sinonime)

STIHUÍRE s. v. versificare, versificaţie.
(Dicţionar de sinonime)