stolă

STÓLĂ, stole, s.f. 1. Rochie largă şi lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra şoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Un fel de orar¹ pe care îl poartă preoţii catolici în timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÓL//Ă ~e f. 1) Rochie largă şi lungă până la pământ, încinsă cu două cordoane, purtată de matroanele romane. 2) Fâşie lungă şi îngustă, ornamentată, purtată pe după gât de preoţii catolici în timpul slujbei. /<lat. stola
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stólă (-le), s.f. – 1. Un anumit fel de rochie purtată de matroanele romane. – 2. Un veşmînt preoţesc. It. stola, din gr. στολή „podoabă”. De la aceeaşi rădăcină provin stolisi (var. stolui, stoli), vb. (a orna, a împodobi), din ngr. στολίζω (Gáldi 257) şi stolui, vb. (a înmuia pielea cu mijloace mecanice).
(Dicţionarul etimologic român)

STÓLĂ s.f. 1. Rochie largă, căzând în falduri şi încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. Ornament de forma unei fâşii lungi, purtat pe după gât de preoţii catolici la slujbă. [< it., fr., lat. stola].
(Dicţionar de neologisme)

STÓLĂ¹ s. f. 1. rochie largă, căzând în falduri şi încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. ornament de forma unei fâşii lungi, purtat pe după gât de preoţii catolici la slujbă. (< it., fr., lat. stola)
(Marele dicţionar de neologisme)

-STÓLĂ² elem. „dilataţie, alungire”. (< fr. -stole, cf. gr. stellein, a echipa)
(Marele dicţionar de neologisme)

stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stólă, stóle, s.f. (înv.) strat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)