stricturare

STRICTURÁ, stricturez, vb. I. Tranz. A micşora secţiunea transversală a unei conducte pe o anumită porţiune din lungimea ei. – Din strictură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRICTURÁRE, stricturări, s.f. Acţiunea de a strictura. – V. strictura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STRICTUR//Á ~éz tranz. (deschizături, tuburi, conducte, vase sangvine etc.) A face să fie mai strâmt, micşorând secţiunea de curgere a unui fluid; a îngusta; a strâmta. /Din strictură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STRICTURÁ vb. I. tr. A micşora secţiunea unei conducte pe o anumită porţiune din lungimea ei. [< strictură].
(Dicţionar de neologisme)

STRICTURÁRE s.f. Acţiunea de a strictura şi rezultatul ei. [< strictura].
(Dicţionar de neologisme)

STRICTURÁ vb. tr. a micşora secţiunea unei conducte pe o anumită porţiune din lungimea ei. (< strictură)
(Marele dicţionar de neologisme)

stricturá vb., ind. prez. 1 sg. stricturéz, 3 sg. şi pl. strictureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stricturáre s. f., g.-d. art. stricturării; pl. stricturări
(Dicţionar ortografic al limbii române)