struții

STRUŢ¹, struţi, s.m. Pasăre alergătoare mare de stepă, cu picioare lungi şi puternice, cu gât lung şi golaş, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenuşii, întrebuinţate ca podoabă, care trăieşte îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ♢ Expr. (A avea) stomac de struţ = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRUŢ², struţuri, s.n. (Reg.) Buchet de flori. – Din struţ¹ (cu sensul după germ. Strauss „struţ¹” şi „buchet”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRUŢ ~i m. Pasăre exotică de talie mare, cu gât lung şi cap mic, cu picioare lungi, viguroase, cu aripi scurte şi cu penaj negru sau brun-cenuşiu. /<lat. struthio, ~onis, it. struzzo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

struţ (-ţi), s.m. – Pasărea cea mai mare din ordinul alergătoarelor (Struthio camelus). – Var. ştruţ. Megl. ştruş. Lat. struthius, poate direct în megl. (Capidan, 278), şi în rom. prin it. struzzo, sb. struc (Puşcariu 1662; Tiktin). Îm sec. XVIII, struţocamil, s.m. (struţ), din gr. στρουθοϰάμηλος.
(Dicţionarul etimologic român)

struţ (-ţuri), s.n. – (Trans.) Buchet. Germ. Strauss (Candrea). – Der. înstruţa, vb. (a orna cu flori, a împodobi).
(Dicţionarul etimologic român)

struţ (pasăre) s. m., pl. struţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

struţ (buchet de flori) s. n., pl. strúţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

struţ, strúţuri, s.n. (reg.) 1. carabină mică; struţac. 2. buchet (de flori).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
STRUŢUL-MÍRELUI s. v. bătrâniş.
(Dicţionar de sinonime)

STRUŢ s. v. buchet, mănunchi.
(Dicţionar de sinonime)