SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCURT1 adv. 1) Lăsând o lungime mică. A reteza ~. 2) În puţine cuvinte; concis. A vorbi ~. ♢ Pe ~ (sau în ~) concis. ~ şi cuprinzător concis şi cu un conţinut bogat. /<lat. excurtus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCUR//T2 ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu lung) 1) (despre obiecte, distanţe, părţi ale corpului etc.) Care are o lungime mică sau mai mică decât cea obişnuită. Rochie ~tă. Picior ~. ♢ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (faţă de cineva). A ţine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mână ~tă a fi zgârcit. A fi ~ la vorbă a vorbi puţin; a fi necomunicativ. În ~tă vreme (sau în ~ timp) peste puţin timp; în curând. 2) (despre lucrări literare, muzicale etc.) Care este de proporţii reduse. /<lat. excurtus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCÚRT//Ă1 ~e f. Palton scurt, căptuşit cu blană, cu lână sau cu vată. ~ de piele. /Din scurt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCÚRT//Ă2 ~e f. pop. Inflamaţie a ganglionilor limfatici de la subsuori sau de la stinghii; udmă. A face ~. / Din scurt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scurt (-tă), adj. – 1. De lungime mică. – 2. De durată mică. – 3. Concis, rezumat. – 4. Mic, jos, de înălţime mică. – Mr. şcurtu, istr. scurt. Lat. cŭrtus sau *excŭrtus (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 463; REW 2421), cf. it. (s)corto, alb. škurtë, prov. cort, fr. court, cat. curt, sp. corto, port. curto. Sunetul s- este, de obicei, explicat pornind de la excŭrtāre; dar ar putea fi şi de origine expresivă, cel puţin în rom. În mr. pare să depindă de alb.; cf. alb. Skortull, toponim (Jokl, BA, IV, 195), care provine în mod sigur din rom. Der. scurtă, s.f. (varice la subţioară, inflamaţie, tumoare; capă, mantou scurt; Trans., pai mic; pai pentru a trage la sorţi); curta, vb. (Banat, a tăia lemne); scurta, vb. (a tăia, a face mai scurt; a micşora, a concentra; a merge direct), din excŭrtāre, cuvînt vulgar şi tîrziu (Niermeyer 390), cf. alb. škurtoń (Meyer 217; Philippide, II, 640), calabr. scurtare (cf. REW 2994); scurtătură, s.f. (lemn, băţ scurt, retevei); scurtime, s.f. (însuşirea de a fi scurt); scurteică, s.f. (caţaveică, scurtă de blană, haină de stofă pentru femei); prescurta, vb. (a abrevia), după germ. verkürzen. – Din rom. provin bg. skurtejka (Capidan, Raporturile, 224; Bernard 38), sb. škurteljka, stuteljka.
(Dicţionarul etimologic român)
scurt adj. m., pl. scurţi; f. sg. scúrtă, pl. scúrte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCURT adj. v. încuiat, îngust, limitat, mărginit, obtuz, puţin, redus.
(Dicţionar de sinonime)
SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...)
(Dicţionar de sinonime)
SCRIERE ÎN SCÚRT s. v. prescurtare, rezumat.
(Dicţionar de sinonime)
VEDERE SCÚRTĂ s. v. miopie, miopism.
(Dicţionar de sinonime)
SCÚRTĂ s. (MED.) uimă, (reg.) moimă, (Mold.) boşoalcă.
(Dicţionar de sinonime)
SCÚRTĂ s. v. adenită.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Scurt ≠ lung, vast
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCURT1 adv. 1) Lăsând o lungime mică. A reteza ~. 2) În puţine cuvinte; concis. A vorbi ~. ♢ Pe ~ (sau în ~) concis. ~ şi cuprinzător concis şi cu un conţinut bogat. /<lat. excurtus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCÚRT//Ă1 ~e f. Palton scurt, căptuşit cu blană, cu lână sau cu vată. ~ de piele. /Din scurt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCÚRT//Ă2 ~e f. pop. Inflamaţie a ganglionilor limfatici de la subsuori sau de la stinghii; udmă. A face ~. / Din scurt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scurt (-tă), adj. – 1. De lungime mică. – 2. De durată mică. – 3. Concis, rezumat. – 4. Mic, jos, de înălţime mică. – Mr. şcurtu, istr. scurt. Lat. cŭrtus sau *excŭrtus (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 463; REW 2421), cf. it. (s)corto, alb. škurtë, prov. cort, fr. court, cat. curt, sp. corto, port. curto. Sunetul s- este, de obicei, explicat pornind de la excŭrtāre; dar ar putea fi şi de origine expresivă, cel puţin în rom. În mr. pare să depindă de alb.; cf. alb. Skortull, toponim (Jokl, BA, IV, 195), care provine în mod sigur din rom. Der. scurtă, s.f. (varice la subţioară, inflamaţie, tumoare; capă, mantou scurt; Trans., pai mic; pai pentru a trage la sorţi); curta, vb. (Banat, a tăia lemne); scurta, vb. (a tăia, a face mai scurt; a micşora, a concentra; a merge direct), din excŭrtāre, cuvînt vulgar şi tîrziu (Niermeyer 390), cf. alb. škurtoń (Meyer 217; Philippide, II, 640), calabr. scurtare (cf. REW 2994); scurtătură, s.f. (lemn, băţ scurt, retevei); scurtime, s.f. (însuşirea de a fi scurt); scurteică, s.f. (caţaveică, scurtă de blană, haină de stofă pentru femei); prescurta, vb. (a abrevia), după germ. verkürzen. – Din rom. provin bg. skurtejka (Capidan, Raporturile, 224; Bernard 38), sb. škurteljka, stuteljka.
(Dicţionarul etimologic român)
scurt adj. m., pl. scurţi; f. sg. scúrtă, pl. scúrte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCURT adj. v. încuiat, îngust, limitat, mărginit, obtuz, puţin, redus.
(Dicţionar de sinonime)
SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...)
(Dicţionar de sinonime)
SCRIERE ÎN SCÚRT s. v. prescurtare, rezumat.
(Dicţionar de sinonime)
VEDERE SCÚRTĂ s. v. miopie, miopism.
(Dicţionar de sinonime)
SCÚRTĂ s. (MED.) uimă, (reg.) moimă, (Mold.) boşoalcă.
(Dicţionar de sinonime)
SCÚRTĂ s. v. adenită.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Scurt ≠ lung, vast
(Dicţionar de antonime)