haină dex - definiţie, sinonime, conjugare
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÁINĂ, haine, s.f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbăteşti. ♢ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (şi vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veşmânt lung şi larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ♢ Expr. A(-şi) da şi haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obţine ceea ce doreşte). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfăţişare deosebită pe care o capătă masculii unor peşti, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, scr. háljina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care şi-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HÁIN//Ă ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; strai. ~ de iarnă. ♢ ~ nupţială (sau de nuntă) înfăţişare deosebită pe care o capătă masculii unor vertebrate în perioada împerecherii. 2) Piesă vestimentară bărbătească purtată peste cămaşă; veston. [G.-D. hainei] /<bulg. halina, sb. háljina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

haín (haínă), adj. – 1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Şeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoţ”, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s.f. (trădare; rebeliune, răzmeriţă); hainlîc, s.n. (trădare). Sec. XVII, toţi der. sînt înv.
(Dicţionarul etimologic român)

háină (háine), s.f. – Obiect de îmbrăcăminte exterior. Sb. haljina (Diez, Gramm., I, 444; Cihac, II, 133; DAR). – Der. hăinar, s.m. (vînzător de haine de gata); hăinărie, s.f. (prăvălie de confecţii); hăinet, s.f. (cantitate de haine); înhăinura (var. înhăimura), vb. (a îmbrăca), cf. înfăşura. La Stoica Ludescu (sec. XVIII) apare haină, s.f. (parolă, consemn), despre care nu ştim dacă este acelaşi cuvînt. Haibăr, s.n. (haină) este o încrucişare a lui haină cu laibăr (DAR), der. înhăibăra, vb. (a îmbrăca).
(Dicţionarul etimologic român)

haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HAÍN adj. v. trădător.
(Dicţionar de sinonime)

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.
(Dicţionar de sinonime)

HÁINĂ s. 1. îmbrăcăminte, strai, veşmânt, (pop. şi fam.) buleandră, ţoală, (reg.) rufă, (Transilv. şi Maram.) halub, (depr.) hanţă. (Ia-ţi o ~ pe tine.) 2. (la pl.) v. costum. 3. v. sacou. 4. v. palton. (Poartă o ~ de blană.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Hain ≠ milos, milostiv
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha hai hain

Cuvinte se termină cu literele: na ina aina