PÁRTE, părţi, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porţiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parţial; b) loc. adj. şi adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracţie de ceilalţi, aparte. ♢ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... alţii...; (despre lucruri) atât... cât şi...; (în corelaţie cu sine însuşi) unii oameni..., alţi oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenţa sau de esenţa unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ♢ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental şi după caracteristicile morfologice şi sintactice. Parte de propoziţie = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziţii, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcţia specifică îndeplinită în cadrul propoziţiei. ♢ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porţiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărţire, printr-o învoială, dintr-o moştenire etc. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câştig (realizat în comun), pe care şi-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-şi face parte (din...) = a-şi însuşi ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câştig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ♢ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenţa cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să convieţuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă ştiu. ♦ Noroc, şansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soţul sau soţia cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuţie în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ♢ Loc. adj. şi adv. În parte = a) (care se face) în mod proporţional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ♢ Expr. Parte şi parte = în părţi, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ţinut; loc; ţară. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părţile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbeşte; băştinaş, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate părţile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbeşte; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinţe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre feţele ori muchiile unui obiect. ♢ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privinţă..., în altă privinţă..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziş. La o parte: a) într-o latură, la oarecare distanţă, mai la margine; b) izolat, separat. ♢ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acţioneze, să ia poziţie). La o parte! = fereşte-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunţa la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, ţicnit, nebun. 3. Direcţie, sens (în spaţiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privinţă. Din partea mea fă ce vrei. III. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ♢ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ♢ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ţine) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susţine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (fiinţă de) sex masculin; totalitatea bărbaţilor. Parte(a) femeiască = (fiinţă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acţiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ♢ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PẤRTE s.f. v. pârtie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÁRT//E părţi f. 1) Element din care se compune sau în care se împarte un tot. O ~ din recoltă a fost strânsă. O ~ din deputaţi n-au susţinut proiectul. ♢ Cea mai mare ~ marea majoritate; în mare măsură. În ~ a) într-o oarecare măsură; parţial; b) separat; pe rând; c) aparte. ~ de vorbire clasă de cuvinte grupate conform anumitor caracteristici morfologice. ~ de propoziţie element constructiv al unei propoziţii care îndeplineşte o anumită funcţie sintactică. 2) Cantitate care îi revine cuiva la o împărţeală. ♢ ~ea leului cantitate preponderentă pe care şi-o ia cineva dintr-un câştig obţinut în comun. A avea ~ de ceva a dispune, a se bucura de ceva. A face ~ dreaptă a împărţi egal. 3) Contribuţie la o activitate comună. ♢ A lua ~ a participa. 4) Porţiune dintr-un spaţiu; loc. Din care ~ vine? ♢ Cele patru părţi ale lumii cele patru puncte cardinale. Din ~ea (sau părţile) locului din ţinutul (localitatea) despre care se vorbeşte; localnic. În toate părţile peste tot; pretutindeni. 5) Extremitate laterală a unui obiect; margine; latură. ♢ A se da la o (sau într-o, de-o) ~ a) a se feri; a se da în lături; b) a se eschiva; a se sustrage. A lăsa la o ~ a înceta de a mai îndeplini; a abandona. A pune la (sau de o) ~ a economisi; a lăsa în rezervă. A da (sau a face) într-o ~ a ocoli. Din ~ea cuiva (sau a ceva) în ceea ce priveşte pe cineva sau ceva; din punctul de vedere al cuiva. Pe de o ~ privind sub un aspect. Pe de altă ~ privind sub alt aspect. 6) Persoană (organizaţie sau stat) antrenată într-o anumită acţiune. 7) Totalitate de persoane care alcătuiesc aceeaşi categorie socială sau profesională. ♢ ~ bărbătească fiinţă de sex bărbătesc. ~ femeiască fiinţă de sex feminin. Din ~ea mamei (a tatălui etc.) din neamul mamei (al tatălui etc.). Din ~ea (cuiva) în numele cuiva; ca reprezentant al cuiva. A fi de ~ea cuiva a susţine pe cineva. A-i lua (sau a-i ţine) cuiva ~ a-i lua cuiva apărarea. 8) Porţiune dintr-o lucrare; compartiment. ~ea finală. ~ea practică. [G.-D. părţii] /<lat. pars, ~tis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
párte (pắrţi), s.f. – 1. Bucată, porţiune. – 2. Diviziune, secţiune. – 3. Raţie. – 4. Loc. – 5. Grup, clică; apărare. – 6. Contractant, interesat. – 7. Intervenţie, hîrtie. – 8. Direcţie, latură. – 9. Raport, relaţie. – 10. Gen, sex. – 11. Clasă, castă, categorie. – 12. Soartă, destin. – 13. (Adv.) Parţial. -Mr. parte, megl. parti, istr. pǫrătŭ. Lat. partem (Puşcariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp., port. parte, fr. part. După Meyer-Lübke, Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial ar reproduce lat. partim. Weigand, Jb., XVI, 79, explică sensul 12 prin influenţa bg. čestu, care de asemenea, are două sensuri, dar Densusianu, GS, I, 312 a demonstrat că evoluţia semantică este spontană. Der. părtaş, s.m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar); părtăşie, s.f. (parţialitate, părtinire; participare; coproprietate); părtăşire, s.f. (înv., participiu); părticea (var. părticică), s.f. (diminutiv al lui parte), pe care Puşcariu 1275 şi REW 6257 îl derivă din lat. particĕlla, fără îndoială în mod echivoc; părti, vb. (înv., a favoriza); partnic, adj. (partizan, părtinitor), cu suf. -nic; părtini, vb. (înv., a participa; a fi de partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 283 şi Tiktin dintr-un *părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat. partem tenēre); părtinitor, adj. (parţial, care se poartă cu parţialitate); nepărtinitor, adj. (imparţial); împărţi, vb. (a distribui; a divide, a rupe; a separa; a face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343 îl trimit la lat. impartῑre; împărţire, s.f. (diviziune); împărţeală, s.f. (diviziune, distribuire); împărţitor, s.m. (poştaş; s.n., divizor); deîmpărţit, s.n. (primul termen al unei împărţiri); copărtaş, s.m. (coproprietar, acţionar); împărtăşi, vb. (a comunica, a da de ştire; refl., a lua parte, a participa; a lua cuminecătură), din părtaş, ca împărţi din parte (pentru ultimul sens, Şeineanu, Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl. pričęstiti sę, din čęsti „destin”; mai curînd s-ar părea că trebuie să se pornească de la sensul de „a comunica”, la fel ca în celelalte limbi romanice); despărţi, vb. (a separa, a divorţa; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344 îl trimit la lat. *dispartῑre; despărţeală (var. despărţenie), s.f. (separare); despărţămînt (var. despărţimînt), s.n. (departament), format după fr. département; despărţire, s.f. (separare; înv., sector, cartier; comisariat); despărţitor, adj. (care separă); despărţitură, s.f. (separator; departament; diviziune, secţiune); nedespărţit, adj. (inseparabil). Der. neol. partaj, s.n., din fr. partage; partener, s.m, din fr. partenaire; participa, vb., din fr. participer; participant, adj., din fr. paticipant; participiu, s.n., din fr. participe; participial, adj., din fr. participial; particular, adj., din fr. particulier; particularism, s.n.; particularitate, s.f.; particulariza, vb.; partidă (var. partid), s.f. şi n. (întrecere sportivă; cont; cantitate de mărfuri; diversiune în comun; persoană susceptibilă de a contracta o căsătorie; înv., partid, facţiune), din it. de N. (ven.) partida, prin intermediul ngr. παρτιδα, sec. XVII, (Gáldi 222); partid, s.n. (facţiune), din fr. parti, ngr. παρτίδον; partitiv, adj.; partitură, s.f., din fr. partitura; partizan, s.m., din fr. partisan; parţial, adj., din fr. partiel; parţialitate, s.f.; imparţial, adj.; imparţialitate, s.f.. – Din rom. provine rut. parti „ursită” (Candrea, Elemente, 404).
(Dicţionarul etimologic român)
de-o párte (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
párte s. f., g.-d. art. părţii; pl. părţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pe de o párte loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
la o parte loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părţi; pl. cóte-părţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pe de áltă párte loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de o párte prep. + art. + s. f. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PÁRTE s. 1. v. bucată. 2. v. secţiune. 3. v. judecie. 4. v. submulţime. 5. v. pasaj. 6. v. fragment. 7. v. coastă. 8. v. latură. 9. v. sector. 10. v. loc. 11. v. direcţie. 12. direcţie, latură, sens. (Din toate ~ţile veneau spre noi.) 13. (JUR.) (rar) justiţiabil. (~ într-un proces.) 14. v. tabără. 15. v. participaţie.
(Dicţionar de sinonime)
PÁRTE s. v. destin, dotaţie, dotă, fatalitate, grupare, menire, moleculă, noroc, partidă, predestinare, rol, soartă, tabără, ursită, zestre, zodie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Parte ≠ întreg
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PẤRTE s.f. v. pârtie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
párte (pắrţi), s.f. – 1. Bucată, porţiune. – 2. Diviziune, secţiune. – 3. Raţie. – 4. Loc. – 5. Grup, clică; apărare. – 6. Contractant, interesat. – 7. Intervenţie, hîrtie. – 8. Direcţie, latură. – 9. Raport, relaţie. – 10. Gen, sex. – 11. Clasă, castă, categorie. – 12. Soartă, destin. – 13. (Adv.) Parţial. -Mr. parte, megl. parti, istr. pǫrătŭ. Lat. partem (Puşcariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp., port. parte, fr. part. După Meyer-Lübke, Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial ar reproduce lat. partim. Weigand, Jb., XVI, 79, explică sensul 12 prin influenţa bg. čestu, care de asemenea, are două sensuri, dar Densusianu, GS, I, 312 a demonstrat că evoluţia semantică este spontană. Der. părtaş, s.m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar); părtăşie, s.f. (parţialitate, părtinire; participare; coproprietate); părtăşire, s.f. (înv., participiu); părticea (var. părticică), s.f. (diminutiv al lui parte), pe care Puşcariu 1275 şi REW 6257 îl derivă din lat. particĕlla, fără îndoială în mod echivoc; părti, vb. (înv., a favoriza); partnic, adj. (partizan, părtinitor), cu suf. -nic; părtini, vb. (înv., a participa; a fi de partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 283 şi Tiktin dintr-un *părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat. partem tenēre); părtinitor, adj. (parţial, care se poartă cu parţialitate); nepărtinitor, adj. (imparţial); împărţi, vb. (a distribui; a divide, a rupe; a separa; a face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343 îl trimit la lat. impartῑre; împărţire, s.f. (diviziune); împărţeală, s.f. (diviziune, distribuire); împărţitor, s.m. (poştaş; s.n., divizor); deîmpărţit, s.n. (primul termen al unei împărţiri); copărtaş, s.m. (coproprietar, acţionar); împărtăşi, vb. (a comunica, a da de ştire; refl., a lua parte, a participa; a lua cuminecătură), din părtaş, ca împărţi din parte (pentru ultimul sens, Şeineanu, Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl. pričęstiti sę, din čęsti „destin”; mai curînd s-ar părea că trebuie să se pornească de la sensul de „a comunica”, la fel ca în celelalte limbi romanice); despărţi, vb. (a separa, a divorţa; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344 îl trimit la lat. *dispartῑre; despărţeală (var. despărţenie), s.f. (separare); despărţămînt (var. despărţimînt), s.n. (departament), format după fr. département; despărţire, s.f. (separare; înv., sector, cartier; comisariat); despărţitor, adj. (care separă); despărţitură, s.f. (separator; departament; diviziune, secţiune); nedespărţit, adj. (inseparabil). Der. neol. partaj, s.n., din fr. partage; partener, s.m, din fr. partenaire; participa, vb., din fr. participer; participant, adj., din fr. paticipant; participiu, s.n., din fr. participe; participial, adj., din fr. participial; particular, adj., din fr. particulier; particularism, s.n.; particularitate, s.f.; particulariza, vb.; partidă (var. partid), s.f. şi n. (întrecere sportivă; cont; cantitate de mărfuri; diversiune în comun; persoană susceptibilă de a contracta o căsătorie; înv., partid, facţiune), din it. de N. (ven.) partida, prin intermediul ngr. παρτιδα, sec. XVII, (Gáldi 222); partid, s.n. (facţiune), din fr. parti, ngr. παρτίδον; partitiv, adj.; partitură, s.f., din fr. partitura; partizan, s.m., din fr. partisan; parţial, adj., din fr. partiel; parţialitate, s.f.; imparţial, adj.; imparţialitate, s.f.. – Din rom. provine rut. parti „ursită” (Candrea, Elemente, 404).
(Dicţionarul etimologic român)
de-o párte (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
párte s. f., g.-d. art. părţii; pl. părţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pe de o párte loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
la o parte loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părţi; pl. cóte-părţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pe de áltă párte loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de o párte prep. + art. + s. f. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PÁRTE s. 1. v. bucată. 2. v. secţiune. 3. v. judecie. 4. v. submulţime. 5. v. pasaj. 6. v. fragment. 7. v. coastă. 8. v. latură. 9. v. sector. 10. v. loc. 11. v. direcţie. 12. direcţie, latură, sens. (Din toate ~ţile veneau spre noi.) 13. (JUR.) (rar) justiţiabil. (~ într-un proces.) 14. v. tabără. 15. v. participaţie.
(Dicţionar de sinonime)
PÁRTE s. v. destin, dotaţie, dotă, fatalitate, grupare, menire, moleculă, noroc, partidă, predestinare, rol, soartă, tabără, ursită, zestre, zodie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Parte ≠ întreg
(Dicţionar de antonime)