soartă
[Sinonime]
SOÁRTĂ, sorţi, s.f. 1. (În concepţiile mistice) Forţă supranaturală despre care se crede că hotărăşte irevocabil, fatal, toate acţiunile şi întâmplările din viaţa oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viaţa (sau o parte a vieţii) unei fiinţe (umane); condiţie de viaţă. ♦ Evoluţie, desfăşurare (a unei acţiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SOÁRT//Ă sorţi f. 1) (în concepţii mistice) Forţă supranaturală despre care se crede că determina desfăşurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ♢ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acţiuni; deznodământ. [G.-D. sorţii] /<lat. sors,~tis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
soárte (-órţi), s.f. – 1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanţă, stare, condiţie. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operaţie magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorţi. Lat. sǒrtem (Puşcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se foloseşte mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorţi (var. însorţi), vb. (a arunca sorţii; a face vrăji); sorţar, s.m. (persoană care a tras la sorţi pentru serviciul militar); sorţaş, s.m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).
(Dicţionarul etimologic român)
soártă s. f., g.-d. art. sórţii (în expr. şi: soártei); pl. sorţi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
soártă s. f., g.-d. art. sórţii; pl. sorţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminaţie, (înv. şi pop.) strişte, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. şi reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinaţie, preursire, preursită, trişte, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Aşa i-a fost ~.) 2. situaţie, stare. (Nu ştie nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârşit. (~ bătăliei s-a decis.)
(Dicţionar de sinonime)
SOÁRTĂ s. v. placentă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SOÁRT//Ă sorţi f. 1) (în concepţii mistice) Forţă supranaturală despre care se crede că determina desfăşurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ♢ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acţiuni; deznodământ. [G.-D. sorţii] /<lat. sors,~tis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
soártă s. f., g.-d. art. sórţii (în expr. şi: soártei); pl. sorţi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
soártă s. f., g.-d. art. sórţii; pl. sorţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminaţie, (înv. şi pop.) strişte, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. şi reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinaţie, preursire, preursită, trişte, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Aşa i-a fost ~.) 2. situaţie, stare. (Nu ştie nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârşit. (~ bătăliei s-a decis.)
(Dicţionar de sinonime)
SOÁRTĂ s. v. placentă.
(Dicţionar de sinonime)