NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. şi fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NOROCÍRE, norociri, s.f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A NOROC//Í ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiţii şi în creaţia folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorţi; a ursi; a hărăzi. /Din noroc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
norocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. noroceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
(Dicţionar de sinonime)
NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, şansă, ursită, zodie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Norocire ≠ nenorocire
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NOROCÍRE, norociri, s.f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
norocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. noroceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
(Dicţionar de sinonime)
NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, şansă, ursită, zodie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Norocire ≠ nenorocire
(Dicţionar de antonime)