STÂNJENEÁSCĂ, stânjeneşti, adj. (Înv.; în sintagma) Prăjină stânjenească = măsură de lungime egală cu un stânjen. – Stânjen + suf. -ească.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÂNJENÍ, stânjenésc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se ruşina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STÂNJEN//Í ~ésc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE STÂNJEN//Í mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoţie; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se ruşina. /<sl. sutenženu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, şi der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparţine aceleiaşi familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s.f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stinghereşte); stînjie, s.f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creaţie literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).
(Dicţionarul etimologic român)
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stânjení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stânjeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.
(Dicţionar de sinonime)
STÂNJENÍ vb. v. jena, ruşina, sfii.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÂNJENÍ, stânjenésc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se ruşina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE STÂNJEN//Í mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoţie; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se ruşina. /<sl. sutenženu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, şi der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparţine aceleiaşi familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s.f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stinghereşte); stînjie, s.f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creaţie literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).
(Dicţionarul etimologic român)
stânjeneáscă adj. f., pl. stânjenéşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stânjení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stânjeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.
(Dicţionar de sinonime)
STÂNJENÍ vb. v. jena, ruşina, sfii.
(Dicţionar de sinonime)