stăvilire

STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STĂVILÍRE, stăviliri, s.f. Acţiunea de a stăvili şi rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STĂVIL//Í ~ésc tranz. 1) (torente de apă) A opri cu ajutorul unei stavile; a pune un baraj; a zăgăzui; a îndigui; a bara. 2) fig. (acţiuni, planuri, idei etc.) A împiedica să se manifeste; a frâna. /Din stăvilă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stăvilí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stăvileáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
STĂVILÍ vb. 1. v. zăgăzui. 2. v. îndigui. 3. v. tempera. 4. v. împiedica.
(Dicţionar de sinonime)

STĂVILÍ vb. v. curma, întrerupe, opri.
(Dicţionar de sinonime)

STĂVILÍRE s. 1. v. zăgăzuire. 2. v. îndiguire. 3. v. îm-piedicare.
(Dicţionar de sinonime)

STĂVILÍRE s. v. curmare, întrerupere, oprire.
(Dicţionar de sinonime)