subîmpărțire

SUBÎMPĂRŢÍ, subîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărţi o parte dintr-un tot în părţi mai mici; a subdivide. – Sub¹- + împărţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUBÎMPĂRŢÍRE, subîmpărţiri, s.f. Acţiunea de a subîmpărţi şi rezultatul ei; (concr.) parte care intră în componenţa unei părţi mai mari care a fost împărţită; subdiviziune; grupă; subunitate. – V. subîmpărţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SUBÎMPĂRŢÍ subîmpárt tranz. A împărţi a doua oară; a subdiviza. [Sil. sub-îm-] /sub- + a împărţi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUBÎMPĂRŢÍR//E ~i f. 1) v. A SUBÎMPĂRŢI. 2) Parte căpătată prin divizarea unei părţi dintr-un tot deja împărţit; subdiviziune. /v. a subîmpărţi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUBÎMPĂRŢÍ vb. IV. tr. A împărţi în mai multe părţi mai mici o parte dintr-un întreg deja împărţit; a subdivide. [P.i. subîmpárt. / < sub- + împărţi, după fr. subdiviser].
(Dicţionar de neologisme)

SUBÎMPĂRŢÍRE s.f. Acţiunea de a subîmpărţi şi rezultatul ei. ♦ (Concr.) Parte care intră în compunerea unei părţi mai mari; subdiviziune. [< subîmpărţi].
(Dicţionar de neologisme)

SUBÎMPĂRŢÍ vb. tr. a împărţi în mai multe părţi mai mici o parte dintr-un întreg deja împărţit; a subdivide. (după fr. subdiviser)
(Marele dicţionar de neologisme)

SUBÎMPĂRŢÍRE s. f. acţiunea de a subîmpărţi; parte care intră în compunerea unei părţi mai mari; subdiviziune. (< subîmpărţi)
(Marele dicţionar de neologisme)

subîmpărţí vb. (sil. mf. sub-) împărţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

subîmpărţíre s. f. (sil. mf. sub-) împărţire
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SUBÎMPĂRŢÍ vb. a (se) subdivide, a (se) subdiviza.
(Dicţionar de sinonime)

SUBÎMPĂRŢÍRE s. subdiviziune, (înv.) sub-împărţitură.
(Dicţionar de sinonime)