tendinţe
[Sinonime]
TENDÍNŢĂ, tendinţe, s.f. 1. Dispoziţie firească pentru ceva, înclinare, năzuinţă; pornire, acţiune conştientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcţie. ♦ Evoluţie a cuiva într-un anumit sens. 2. Forţă care face ca un corp să se mişte într-o anumită direcţie; direcţia pe care o are un corp în mişcare. – Din fr. tendance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TENDÍNŢ//Ă ~e f. 1) Orientare conştientă spre un anumit scop. 2) Dorinţă puternică; năzuinţă; aspiraţie. 3) (în opere artistice) Poziţie social-politică a autorului; atitudine faţă de realitatea reflectată. 4) Direcţie de mişcare a unui corp aflat sub acţiunea unei forţe. 5) Orientare comună a unei categorii de persoane. 6) Evoluţie într-un anumit sens. [G.-D. tendinţei] /<it. tendenza, fr. tendance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
tendínţă (-ţe), s.f. – Înclinaţie, pornire. – Var. tendenţă. Fr. tendance, tratat ca puissance-putinţă, croyance-credinţă etc. – Der. tendenţios, adj., din fr. tendenciux.
(Dicţionarul etimologic român)
TENDÍNŢĂ s.f. 1. Dispoziţie firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuinţă. 2. Reflectare în opera de artă a concepţiei despre lume a autorului, a atitudinii lui faţă de realitatea prezentată. 3. Forţa care face ca un corp să se mişte într-o anumită direcţie; direcţia pe care o are un corp în mişcare. [Cf. fr. tendance, it. tendenza].
(Dicţionar de neologisme)
TENDÍNŢĂ s. f. 1. dispoziţie firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuinţă. 2. reflectare în opera de artă a concepţiei despre lume a autorului, a atitudinii lui faţă de realitatea prezentată. 3. forţa care face ca un corp să se mişte într-o anumită direcţie; direcţia pe care o are un corp în mişcare. 4. (p. ext.) orientare, direcţie. (< fr. tendance)
(Marele dicţionar de neologisme)
tendínţă s. f., g.-d. art. tendínţei; pl. tendínţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TENDÍNŢĂ s. 1. aplecare, dispoziţie, înclinare, înclinaţie, pornire. (~ de a exagera.) 2. v. aspiraţie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TENDÍNŢ//Ă ~e f. 1) Orientare conştientă spre un anumit scop. 2) Dorinţă puternică; năzuinţă; aspiraţie. 3) (în opere artistice) Poziţie social-politică a autorului; atitudine faţă de realitatea reflectată. 4) Direcţie de mişcare a unui corp aflat sub acţiunea unei forţe. 5) Orientare comună a unei categorii de persoane. 6) Evoluţie într-un anumit sens. [G.-D. tendinţei] /<it. tendenza, fr. tendance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
TENDÍNŢĂ s.f. 1. Dispoziţie firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuinţă. 2. Reflectare în opera de artă a concepţiei despre lume a autorului, a atitudinii lui faţă de realitatea prezentată. 3. Forţa care face ca un corp să se mişte într-o anumită direcţie; direcţia pe care o are un corp în mişcare. [Cf. fr. tendance, it. tendenza].
(Dicţionar de neologisme)
TENDÍNŢĂ s. f. 1. dispoziţie firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuinţă. 2. reflectare în opera de artă a concepţiei despre lume a autorului, a atitudinii lui faţă de realitatea prezentată. 3. forţa care face ca un corp să se mişte într-o anumită direcţie; direcţia pe care o are un corp în mişcare. 4. (p. ext.) orientare, direcţie. (< fr. tendance)
(Marele dicţionar de neologisme)
tendínţă s. f., g.-d. art. tendínţei; pl. tendínţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TENDÍNŢĂ s. 1. aplecare, dispoziţie, înclinare, înclinaţie, pornire. (~ de a exagera.) 2. v. aspiraţie.
(Dicţionar de sinonime)