transmutare

TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutaţii chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANSMUTÁRE, transmutări, s.f. Acţiunea de a transmuta. – V. transmuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TRANSMUTÁ transmút tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TRANSMUTÁ mă transmút intranz. rar A se schimba în rău; a-şi altera profund esenţa (forma, aspectul). /<fr. transmuter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRANSMUTÁ vb. I. tr., refl. A(-şi) schimba, a(-şi) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic în altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSMUTÁ vb. tr. a supune unei transmutaţii (1). ♢ a transforma, a schimba natura, aspectul. (< fr. transmuter, lat. transmutare)
(Marele dicţionar de neologisme)

transmutá vb., ind. prez. 1 sg. transmút, 3 sg. şi pl. transmútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

transmutáre s. f. (sil. mf. trans-) mutare
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TRANSMUTÁRE s. v. transmutaţie.
(Dicţionar de sinonime)