trio

TRÍO, triouri, s.n. 1. Compoziţie sau parte dintr-o compoziţie muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanţi sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziţie. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă şi mai liniştită, a unor compoziţii muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRÍO ~uri n. 1) Ansamblu muzical format din trei executanţi (vocalişti sau instrumentişti); terţet. 2) Compoziţie muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu; terţet. 3) fam. iron. Grup de trei persoane nedespărţite, unite prin interese sau gusturi comune. [Art. trioul] /<it., fr. trio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRÍO s.n. 1. Ansamblu alcătuit din trei interpreţi; compoziţie muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; terţet. 2. (Fam.) Grup de trei. ♦ (Tehn.) Laminor trio = laminor cu trei cilindri. [Pron. tri-o. / < it., fr. trio].
(Dicţionar de neologisme)

TRÍO s. n. 1. compoziţie muzicală scrisă pentru trei voci sau instrumente. ♢ secţiune mediană a unor forme tripartite (scherzo, menuet, marş etc.) 2. formaţie instrumentală din trei interpreţi. 3. (fam.) grup de trei persoane. 4. (tehn.) laminor ~ = laminor cu trei cilindri. (< it., fr. trio)
(Marele dicţionar de neologisme)

trío s. n., art. tríoul; pl. tríouri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TRÍO s. 1. (MUZ.) terţet. (Un ~ dintr-o operă.) 2. treime, triadă, trinitate, (pop.) troiţă. (Formau un ~ nedespărţit.)
(Dicţionar de sinonime)