ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDRĂZNÍRE s.f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNDRĂZN//Í ~ésc intranz. (urmat mai ales de o propoziţie complementară cu conjunctivul) A risca biruind frica sau jena; a cuteza; a se încumeta. Cine nu ~eşte, nu izbuteşte. Să ~ească să nu vină. /în + sl. driznonti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îndrăzní (îndrăznésc, îndrăznít), vb. – 1. (Înv.) A prinde curaj, a se însufleţi. – 2. A îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul de a întreprinde ceva. – Var. îndrăsni. Sl. drŭznati, de la drŭzŭ „îndrăzneţ”, cf. Puşcariu, Dacor., VIII, 349, unde cuvîntul este considerat, împotriva tuturor aparenţelor, drept un termen de cultură). – Der. îndrăznitor, adj. (cutezător, curajos); neîndrăzneţ, adj. (timid); îndrăzneală, s.f. (cutezanţă, curaj).
(Dicţionarul etimologic român)
îndrăzní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndrăzneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îndrăzníre s. f., g.-d. art. îndrăznírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNDRĂZNÍ vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeţi, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbuteşte.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDRĂZNÍRE s. v. bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, în-drăzneală, neînfricare, semeţie, te-meritate.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A îndrăzni ≠ a se jena, a se ruşina, a se sfii, a (se) teme
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDRĂZNÍRE s.f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îndrăzní (îndrăznésc, îndrăznít), vb. – 1. (Înv.) A prinde curaj, a se însufleţi. – 2. A îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul de a întreprinde ceva. – Var. îndrăsni. Sl. drŭznati, de la drŭzŭ „îndrăzneţ”, cf. Puşcariu, Dacor., VIII, 349, unde cuvîntul este considerat, împotriva tuturor aparenţelor, drept un termen de cultură). – Der. îndrăznitor, adj. (cutezător, curajos); neîndrăzneţ, adj. (timid); îndrăzneală, s.f. (cutezanţă, curaj).
(Dicţionarul etimologic român)
îndrăzní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndrăzneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îndrăzníre s. f., g.-d. art. îndrăznírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNDRĂZNÍ vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeţi, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbuteşte.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDRĂZNÍRE s. v. bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, în-drăzneală, neînfricare, semeţie, te-meritate.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A îndrăzni ≠ a se jena, a se ruşina, a se sfii, a (se) teme
(Dicţionar de antonime)