ÎNTĂRÁ vb. I. v. întărâta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a aţâţa, a asmuţi, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleţi, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violenţă, a se intensifica, a se înteţi. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNTĂRÂTÁ întărât tranz. (fiinţe) A aduce în mod intenţionat într-o stare de iritare; a zădărî; a aţâţa; a incita; a stârni. /<lat. intercitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfăşura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteţi; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
întărîtá (întărâtát, întărâtát), vb. – A aţîţa, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Puşcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá. – Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).
(Dicţionarul etimologic român)
întărâtá vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. şi pl. întărâtă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNTĂRÂTÁ vb. 1. v. asmuţi. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) întărâta ≠ a (se) linişti, a (se) domoli, a (se) potoli
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a aţâţa, a asmuţi, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleţi, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violenţă, a se intensifica, a se înteţi. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfăşura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteţi; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
întărîtá (întărâtát, întărâtát), vb. – A aţîţa, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Puşcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá. – Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).
(Dicţionarul etimologic român)
întărâtá vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. şi pl. întărâtă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNTĂRÂTÁ vb. 1. v. asmuţi. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) întărâta ≠ a (se) linişti, a (se) domoli, a (se) potoli
(Dicţionar de antonime)