PALÁT1 s.n. Peretele superior al cavităţii bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum şi din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ♢ Palat moale sau vălul palatului = porţiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavităţii bucale. Palat artificial = muşchi al palatului1, care se foloseşte în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafaţa atinsă de limbă la pronunţarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. p a l a i s.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PALÁT2, palate, s.n. Clădire somptuoasă în care îşi are sediul o autoritate ori o instituţie sau care serveşte ca reşedinţă unui suveran, ca locuinţă unei personalităţi etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. şi: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PALÁT1 n. anat. Partea de sus a cavităţii bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ♢ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALÁT2 ~e n. 1) Clădire mare şi somptuoasă care serveşte, de obicei, drept reşedinţă a unui suveran sau ca locuinţă a unei personalităţi. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură şi Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
palát (paláte), s.n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraţ, v. aici; al lui polată, s.f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s.f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaţ, s.n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. şi al lui palat, s.n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s.n.; paladin, s.m.
(Dicţionarul etimologic român)
PALÁT s.n. Partea superioară a cavităţii bucale la om şi la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].
(Dicţionar de neologisme)
PALÁT1 s. n. peretele superior al cavităţii bucale; cerul gurii. o ~ dur = partea anterioară, osoasă, a cavităţii bucale; ~ moale = partea posterioară a cavităţii bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)
(Marele dicţionar de neologisme)
PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
(Marele dicţionar de neologisme)
palát (anat.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
palát (arhit.) s. n., pl. paláte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PALÁT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. şi Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PALÁT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Palat ≠ bojdeucă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PALÁT2, palate, s.n. Clădire somptuoasă în care îşi are sediul o autoritate ori o instituţie sau care serveşte ca reşedinţă unui suveran, ca locuinţă unei personalităţi etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. şi: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALÁT2 ~e n. 1) Clădire mare şi somptuoasă care serveşte, de obicei, drept reşedinţă a unui suveran sau ca locuinţă a unei personalităţi. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură şi Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
palát (paláte), s.n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraţ, v. aici; al lui polată, s.f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s.f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaţ, s.n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. şi al lui palat, s.n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s.n.; paladin, s.m.
(Dicţionarul etimologic român)
PALÁT s.n. Partea superioară a cavităţii bucale la om şi la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].
(Dicţionar de neologisme)
PALÁT1 s. n. peretele superior al cavităţii bucale; cerul gurii. o ~ dur = partea anterioară, osoasă, a cavităţii bucale; ~ moale = partea posterioară a cavităţii bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)
(Marele dicţionar de neologisme)
PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
(Marele dicţionar de neologisme)
palát (anat.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
palát (arhit.) s. n., pl. paláte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PALÁT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. şi Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PALÁT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Palat ≠ bojdeucă
(Dicţionar de antonime)